Să vă povestesc puţin despre viaţa de la cămin. Sigur că mulţi dintre dvs. s-au înfruptat suficient din acest fruct interzis cardiacilor, dar dacă numai cu asta suntem „serviţi” de ce să nu le zicem un „mulţumesc de masă”?
La cămin e ca în mai multe penthause-uri. Adică studenţii nu sunt cazaţi în apartamente cu 5 odăi, Doamne fereşte, ci într-o cameră de 16-18 metri pătraţi poţi găsi 5 flăcăi sau 5 fete mari. Şi asta e ceva normal. Cum altfel să trăiască moldoveanul, dacă nu ca în colhoz?
De asemenea, în cămine găseşti mobilier modern şi comod. Aproape la fel ca în instituţiile statului.
Apoi în cămin sunt mai mulţi şefi. Ca peste tot în Moldova, de altfel. Şef e cel ce îşi permite să urle pe coridoare la 11-12 noaptea. Şefă e cea care lasă cartofii în chiuveta de spălat vasele, probabil pentru zile negre. Dar cel mai mare şef nu apare decât atunci când îi trebuie lui. De pildă, când se încheia săpămâna (patimilor) cazării, şeful cel mare nu era să primească bonurile de casă, lăsând pe seama unor bieţi studenţi această cinste, nu şi salariul sau măcar o parte din el.
Suntem la mijlocul lui septembrie şi, n-o să vă vină să credeţi, dar nu e apă în cămin. Adică a fost o perioadă, însă fie doar rece, fie doar fierbinte. Cum spunea un amic de-al meu: „se simt reformele”. Înţeleg că se pregătesc de iarnă, dar oare asta nu se face vara, când nu sunt oameni în cămin? Adică nu asta ne învăţa la şcoală fabula despre greier şi furnică? A, pardon, unii au lipsit la acea lecţie, precum şi la cei „7 ani de-acasă”.
Cât priveşte întreţinerea, la toate televiziunile s-a spus că o să se scumpească taxa de cazare. Şi nici măcar la cele 2 care au apărut recent nu s-a spus cu cât anume. Ok, s-a scumpit. Am înţeles, probabil din cauza majorării preţului la ţigări sau din cauza încălzirii globale, dar pentru ce (in)condiţii se justifică majorarea? La licenţă, la o Universitate din Chişinău, costul pentru 4 luni de şedere în cămin e de 720 de lei, iar la masterat – 900. Vorba aceea: dai un ban, dar ştii că nu face.
Să revenim puţin la sfârşitul de august. Vă amintiţi, au fost zile pline de evenimente. Şi paradă (nu a gay-ilor, dragi apărători ai democraţiei), şi o sărbătoare a limbii (nu a lesbienelor, aceiaşi dragi simpatizanţi ai curcubeului), precum şi o euforică atmosferă în coridoarele neîncăpătoare ale Universităţilor. Studenţii treceau prin ceea ce au trecut părinţii şi buneii lor: prin statul la coadă. Cozi interminabile de la intrare şi până la singurul ghişeu deschis al casei. Era un fel de trenuleţ din oameni vii, asemenea trenurilor care transportau „chiaburii” în inima primitoare a civilizatei Siberiei. Vă imaginaţi ce satisfacţie au creat acele zile? Când retrăieşti emoţiile şi bucuriile aşteptării, la fel ca cei din perioada sovietică. Când încerci să-i demonstrezi unui nimeni important că se putea afişa un banal aviz pe uşă despre orarul activităţii unicei contabile revenite din concediu. Într-un final, realizezi că nu te mai poţi lupta cu morile de vânt. Nu mai poţi fi tu chiar atât de deştept, iar ei atât de proşti. Ei ştiu de decretul preşedintelui (care preşedinte?) referitor la zilele libere de la sfârşitul lui august şi, de fapt, ei îţi fac o favoare că-ţi primesc taxa (majorată nejustificat), iar tu nu poţi răbda 3-4 ore amărâte în picioare. Tu nu înţelegi că ei se spetesc din greu ca la un singur ghişeu să primească câteva mii de studenţi. Trebuie să ai experienţă de homo sovieticus pentru asta. Cum să-i înveţi tu minte cu ai tăi câţiva anişori trăiţi în URSS? Ei ştiu mai bine. Ei întotdeauna au ştiut ce e mai bine pentru tine.
Şi iarăşi despre cămin. Când intri în această „instituţie culturală”, o doamnă „amabilă” de la intrare te întreabă de-al cui eşti şi-ţi cere „permisurile”, iar când i-l prezinţi face o grimasă de parcă te-ar trimite la origini. Apoi afli că la lavuar becul nu mai arde, că nu e decât apă fierbinte (şi aia limitată). Noroc de hainele tale, negre cum sunt, nici nu se observă dacă e vreo pată de pe obrazul intendentei lasată pe ele. Apoi te încântă vestea că baia e iarăşi închisă. La ce bun să faci duş în cămin, dacă îl poţi face la prieteni? După principiul: la ce bun să te duci la WC, dacă sunt copaci în jur?
Parcă cineva făcuse inspecţie prin cămine astă vară, parcă au fost şi campanii electorale în care s-a promis că lucrurile se vor schimba.
Ah, da, am uitat, cuvântul-cheie în toate acele discursuri a fost: „urmează”. Cred că urmează să nu-i mai urmăm. Are cine să-i urmeze:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu