5 Days of War

Războiul din august 2008 a fost mai mult decât o un conflit ruso-georgian. A fost un război care a demonstrat adevărata faţă a ţărilor pretins democratice. Nu s-au comis crime împotriva georgienilor, ci crime împotriva umanităţii. Nu vreau să apelez la statistici sau la sondaje de opinie. Ele sunt relative şi insignifiante în comparaţie cu sarcrificiul şi drama unor oameni care au luptat pentru independeţă, suveranitate şi integritate teritorială.

Filmul „5 zile din august” este un lung-metraj artistic, nu este un documentar. Însă imaginile şi scenele acestui film arată cât de nemiloasă şi cât de periculoasă constituie imixtiunea unui stat în treburile altui stat.

Pelicula demarează cu nişte jurnalişti americani aflaţi în Irak şi salvaţi de trupele georgiene. Lăsând la o parte faptul că e puţin probabil ca militarii georgieni să fi fost implicaţi în asemenea acţiuni, întrucât Georgia nu e membră NATO (şi nici nu era în 2005), desfăşurând doar acţiuni de menţinere a păcii, jurnalistul american care ar fi supravieţuit va fi profund ataşat de georgieni.

Sosit în Tbilisi, acest personaj principal va declara că intenţiile Rusiei nu sunt doar de a reobţine teritoriilor pierdute în 1991 de URSS, dar şi de a stopa proiectele de alimentare a ţărilor europene cu gaz şi petrol prin intermediul Georgiei.

În film e descrisă letargia opiniei publice internaţionale vizavi de situaţia din Georgia. De pildă, la CNN s-ar fi arătat în acel moment doar un interviu cu Putin. Nicio menţiune despre versiunea georgiană a escaladării conflictului. O jurnalistă vorbeşte despre faptul că în Osetia de Sud ar fi peste 90% de cetăţeni ruşi, de aceea Federaţia Rusă a intervenit. Chipurile pentru a-i proteja de agresiunea georgiană. Încă în 2008 ştiam că o asemenea justificare a interveţiei ruseşti pe teritoriul suveran al Georgiei este similară cu cea invocată de Hitler, în 1938, pentru a ocupa Cehoslovacia. Altfel spus, ce este oare mai presus: integritatea teritorială a unui stat sau agresiunea militară în baza argumentului de protecţie a cetăţenilor stabiliţi în acel stat? La urma urmei, Rusia, recunoscând independenţa Georgiei, a recunoscut acest stat ca garant al respectării drepturilor tuturor cetăţenilor străini stabiliţi pe teritoriul său.

În film se arată nedumerirea georgienilor: „unde sunt SUA? Eram alături de voi în Irak, dar nici un american nu vine în ajutorul nostru”.

În secvenţele cu actorul care joacă rolul preşedintelui Saakaşvili, consilierul acestuia din partea Washingtonului declară că SUA nu vor interveni în război, că nu pot face asta, cel puţin din punct de vedere militar. În această situaţie, preşedintele georgian spune că ruşii asta şi aşteaptă şi că nu a avut altă soluţie decât să anunţe mobilizarea rezerviştilor, altminteri, după spusele sale, ruşii ar fi ajuns deja la Tibilisi şi ţara i s-ar fi transformat într-o a doua Cecenie. „Dacă America nu ne ajută, atunci Europa trebuie s-o facă”.

Atrocităţile comise de trupele cazace în Osetia, despre care şeful lor spune că sunt bine plătite pentru asemenea „misiuni speciale”, evocă faţa adevărată a expansionismului în spaţiul ex-sovietic.

Într-o altă scenă, generalul rus spune că oficilii de la Moscova insistă ca bisericile din Georgia, unele dintre cele mai vechi din lume, să nu sufere, întrucât nu se vrea ca Biserica Ortodoxă Rusă să „condamne acest proiect”.

 Scena în care jurnalistul american joacă şah cu generalul este edificatoare prin felul în care militarii ruşi îşi justifică invadarea Georgiei. Ofiţerul spune că i-a decedat feciorul în Afganistat şi după un search pe internet a aflat că şi jurnalistul şi-a pierdut familia într-un accident auto şi iubita sa – în Irak. Dar setea de răzbunare a generalului nu este decât o muşamalizare a acţiunilor sale. De altfel, acesta reiterează argumentele oficialilor de la Kremlin despre faptul că Saakaşvili ar fi început războiul, iar ei nu fac decât să-i protejeze pe locuitorii Osetiei de Sud. În replică, jurnalistul american îi spune că nu înţelege cum uciderea unei femei poate să-i protejeze pe osetini.

Este un film cu multă acţiune, dramă, dar şi cu efecte speciale. Nu este chiar ce ar merita georgienii: un documentar cutremurător, cu personaje reale, dar e mai bine decât ce avem noi după conflictul transnistrean. Ca să fiu exact, după războiul ruso-moldovean din primăvara-vara anului 1992.