De la o vreme, observ prin Chişinău nişte abţibilduri de acest gen:
Dacă e să dăm crezare adresei electronice afişate (www.actiunea2012.ro), acestea fac parte din campania susţinută de ziarul Timpul cu privire la comemorarea a 200 de ani de la anexarea Basarabiei. Până aici, toate bune şi frumoase. Avem o ocazie de a plânge la un colţ de masă, de a mai scărpina limbile, de a o face pe victimele. Ştiu, îmi veţi reproşa că am luat-o razna. Dar cel puţin eu am luat în serios toată "acţiunea" asta, care nu este decât o inacţiune. Din păcate, pe lângă faptul că se apropie o dată rotundă, nimic altceva nu se va întâmpla. Nu va seca Prutul, Rusia nu-şi va cere scuze şi nici nu va deveni avocatul reunirii. Noi nu ne vom debarasa de comunişti, ba le vom crea încă o oportunitate de a-şi mai cizela discursul antiromânesc şi şovin. Nu-i vom putea convinge pe "moldovani" că doar revenind la situaţia ante-1812 mai putem salva din viitorul îndatorat şi din prezentul ratat al republicii noastre.
Chiar suntem atât de naivi să comitem greşelile ocupanţilor noştri? La puţin după celebrarea cu fast de către autorităţile ţariste a 100 de ani de la evenimentul "progresist" al dezbinării Moldovei s-a declanşat prima conflagraţie de proporţii din Europa (zisă mondială), apoi bolşevicii au trecut prin Petrograd ca evreii prin Marea Roşie, iar noi, cu deosebite jertfe, am obţinut ceea ce n-am ştiut să păstrăm. De-a lungul timpului, evenimentele sărbătorite cu de-a sila au produs doar efectul opus. Inexistenţa circumstanţelor a dus la starea de apatie din sec. XIX, caracteristică mişcării identitare din Basarabia. Acum, ca şi atunci, insignifiantul rol pe arena internaţională a teritoriului pruto-nistrean, precum şi starea de dezbinare a societăţii noastre, nu pot constitui premise ale declanşării unei mişcări de renaştere naţională.
Ceea ce putem face, au făcut-o şi predecesorii, cu mici excepţii, bineînţeles. Adică putem aştepta până când se vor deştepta forţele decizionale ale Europei (printre care, recent şi tot mai frecvent - Rusia) sau până se vor autodistruge. Sau îi putem forţa să ne susţină. La fel cum au făcut-o paşoptiştii. Să fim convingători pentru cei care sunt dispuşi să ne asculte şi să nu irosim argumentele în faţa unor homo sovieticus autohtoni. Să le instituim cetăţenilor străini vize până nu ne vor scuti de vizele lor. Să le oprim vodka aşa cum ne opresc ei vinurile. Să primim tot atâţia stranieri la studii câţi studenţi moldoveni reuşesc să obţină burse peste hotare. Să importăm produsele lor, doar dacă se epuizează ale noastre. De ce propun asemenea lucruri? Pentru că, vedeţi dumneavoastră, ştim prea bine să ne culpabilizăm, dar nu am învăţat să ne respectăm. Putem să cheltuim bani aiurea pe un consulat la Timişoara ca să fim chit cu România pentru nişte consulate la Cahul şi Bălţi care tot nouă ne trebuiesc, nu lor. Dar nu putem să fim la fel de echidistanţi cu celelalte ţări UE sau din CSI. Dacă vrem să fim mai români decât cetăţenii români, atunci haideţi să fim mai europeni decât europenii. Dacă vrem să fim auziţi, să nu ne mai plângem de milă pentru ceea ce nu s-a întâmplat cu noi, ci cu străbuneii noştri. Pentru asta s-au scris cărţi şi se reeditează manuale.
Aş vrea să văd postere uriaşe în capitalele europene cu inscripţii de genul: "Citizens of Moldova are moldavians because they are romanians", aş vrea să aud de conferinţe desfăşurate acolo, nu aici, între patru pereţi şi pe coridoare. Aş vrea ca francezii şi nemţii să-şi coboare drapele în bernă pentru un rapt care s-a produs cu asentimentul străbuneilor lor. Aş vrea ca ruşii să ceară Ucrainei să ne restituie sudul şi nordul Basarabiei (în schimbul Transnistriei). Şi ar mai fi câte ceva, dar cred că va trebui să mai aşteptăm vreo sută de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu