Ziua de 31 August a fost mai întotdeauna un refugiu pentru refugiaţii limbii române de partea asta a Prutului. O ocazie de manifestare a scriitorilor (inclusiv a celor rataţi), un prilej de a pune degetul pe rană pentru cei care tânjesc după cârnaţul de 14 copeici şi o zi de odihnă pentru toată "clasa" muncitoare (plină de repetenţi).
Ce este mai frumos decât să ai un imn pe care toate lesbienele îl jinduiesc? Cu ce altceva să ne mândrim dacă nu cu o limbă pe care nu ştim la ce foloseşte?
O sărbătoare a limbii e ca şi un monument al cărţii (cu care ne-am învrednicit, nu?).
Adică suntem îndemnaţi să contemplăm o bucată de marmură, fără a fi încurajaţi să ne abonăm la biblioteci şi să le mai îmbogăţim cu cărţi în limba română. În caz contrar, care va fi efectul pe termen lung? Vom avea turişti care să se holbeze la o piatră, în timp ce tânăra generaţie va fi plină de anaflabeţi.
La fel şi cu Ziua Limbii, e mai uşor să sărbătoreşti, decât să te înveţi a vorbi corect. E mai accesibil să le dai oamenilor un motiv de beţie, decât o lecţie de gramatică.
Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu sunt împotriva omagierii limbii române, mai ales când e încă nevoie de acest lucru, când încă mulţi venetici se cred mai moldoveni decât Ştefan cel Mare, mai autohtoni decât străbuneii noştri. Dar nu e suficient. Trebuie să avem o politică lingvistică mai coerentă şi cât de cât constantă. Nu se poate să acorzi cetăţenie (sau să prelungeşti actele de identitate) pe bază rulantă celor care nu ştiu o iotă în limba de stat (şi de şezut) a acestei ţări. Este inadmisibil să mergi la negocieri cu cineva care nu recunoaşte limba pe care o vorbeşti. E ca şi cum ar pune la îndoială identitatea ta. Parafrazându-l pe Eminescu, cum să-i spui vorbeşti despre naţionalism celui care pune la îndoială existenţa naţiunii tale? Sau cum să-i vorbeşti de limba română, dacă el nu recunoaşte inexistenţa celei moldoveneşti?
Promit să revin, până pisica nu-mi va muşca limba. ;)
Şi pentru delectare:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu