"Ca la 20 de ani, fără griji şi..." dă Doamne, fără bădărani

   După cum am promis, revin la subiectul grandioasei şi omniprezentei semnificaţii a zilei de 27 august 2011, cu ocazia căreia se desfăşoară numeroase conferinţe şi simpozioane, întâlniri şi despărţiri, pupături şi înjurături, în care oameni ce se cred importanţi analizează cât de important a fost evenimentul consumat (şi expirat) în urmă cu 20 de ani.

  De ce? Pentru că avem cu ce, dom'le! Avem o istorie care nu e doar a noastră, o limbă pe care nu prea ştim să o vorbim, darămite cum s-o denumim, avem câte un preşedinte pe an şi câte 101 de birocraţi în Divan. Avem mai mulţi cetăţeni devotaţi peste hotare decât în ţară, mulţi economişti şi o firavă economie, mulţi jurişti, dar şi multe dosare la CEDO.

  Ne putem trimite unii pe alţii cât mai departe, dar nu ne putem deplasa în Europa fără viză. Ne putem construi o casă, dar trebuie să trăim în sarai. Ne putem certa, dar nu ne putem împăca. Facem din orice nuntă sau înmormântare. Şi atunci cu ce suntem unici, oare? Oare nu mai sunt alţii ca noi, care au aceleaşi trei culori şi aceeaşi credinţă? Oare independenţa nu era decât un pas pe drumul ce ne-a rămas să-l parcurgem?

  Un amic compara aceşti 20 de ani de independenţă cu anii unui om (vezi: http://victorchironda.din.md/?p=485), dar omul, spre deosebire de alte fiinţe, nu se poate dezvolta, nu poate supravieţui fără supravegherea unui părinte sau a unui tutore pentru o perioadă de cel puţin 3-5 ani. Şi-atunci, nefiind "supravegheaţi", credeţi că am "crescut" drept? Că nu ne-au "altoit" grijile, că nu ne-au mâncat "viermii", că mai putem da "roadă"?

  Cine serbează fastuos aceşti 20 de ani de independenţă, se îmbată cu propriul orgoliu, precum un tânăr la balul de absolvire. Cel puţin jumătate din anii de independenţă au fost pierduţi în mod irecuperabil. Au fost irosiţi pe la "cumătrii" în Comunitatea Stupizilor Incurabili şi pe "mâncăruri" pline cu Eu-ri. Au fost ani buni de captivitate între seceră şi ciocan, de "umblat" pe la FeMeI, de căutare a luminiţei de la capătul urnei de vot, de prihvatizări legale şi de căţărări în "copaci protestatari" a unor animale politice.