Profil

Fotografia mea
las descrierea mea la discreţia altora.

joi, 25 august 2011

Parada ca o parodie?

   Probabil, aspectul cel mai incitant al serbării independenţei îl reprezintă parada militară, organizată în premieră (de premier) în acest an. Părerile sunt împărţite, la fel ca în toate şi despre tot în ţărişoara noastră. Vorba aceea: unde-s 2 moldoveni, acolo-s 3 păreri.
   Să încercăm a nu da aprecieri unui eveniment ce nu s-a produs încă, ci să analizăm cauzele şi consecinţele unei decizii asumate de guvernanţi. În acest sens, Dionis remarca faptul că există două tabere: pro şi contra paradei militare. Sunt de acord că unii agreează ideea, alţii o dezavuează, dar să recunoaştem că există şi acei care o ignoră, ca rezultat a unei stări de apatie ce ne caracterizează de cel puţin 20 ani.
   Pe de altă parte, Traian consideră inoportună defilarea unităţilor şi a tehnicii militare în Chişinău din motivele indicate aici: http://traianvasilcau.wordpress.com/2011/08/25/parada-nebunilor/.
    Nu încerc să combat sau să susţin punctele lor de vedere, mă interesează motivaţia, dar şi seriozitatea acestui demers. Nu ar fi prima dată când moldovenii încearcă să întreprindă ceva de ochii lumii sau din interese mercantile. Să nu uităm că avem mulţi foşti şi actuali oameni de afaceri care trag sforile în politică şi privesc la lucruri ca la business, de unde vor scoate dividente. Oare nu din aceleaşi motive a fost chemat şi adus "Bidonul" în Moldova? Oare nu din acest considerent au apărut tot felul de fundaţii, ca ciupercile după ploaie? Oare nu de asta, mass-media, care e o epavă din punct de vedere financiar, atrage atâtea investiţii de ceva timp încoace?... Dacă la începutul anilor '90 cine avea televizor color erai cel mai krutoi, acuma trebuie să ai o televiziune - două.
    Parada militară este un prilej deosebit pentru erijări în postura de lideri şi salvatori ai neamului şi o ocazie pentru a muşamaliza problemele cu care se confruntă societatea. Dar asta nu înseamnă că fără parada militară homo politicus nu ar fi căutat şi găsit cum să se manifeste, iar problemele societăţii ar fi fost soluţionate. Nu cred că având 9 milioane de lei statul ar fi mai înfloritor, că peste 5 ani am deveni membri UE, că salariul mediu ar fi echivalent cu cel din Suedia, spre exemplu.
    Întrebarea pe care aş adresa-o este nu de ce avem paradă cu ocazia a 20 de ani de independenţă, ci de ce avem şi parodie pe lângă ea? De ce blindatele nu au fost scoase la repetiţii în starea în care erau de fapt, iar militarii au fost nu doar instruiţi, dar şi pregătiţi ca pentru o piesă de teatru? De ce de curând s-a modificat marşul de defilare? Altfel spus, de ce abia acum unii şi-au amintit că avem armată?
    Armata, finanţele şi politica externă sunt domeniile prioritate în cadrul unui stat, celelalte (educaţia, sănătatea etc.) - secundare. De aceea, Elveţia este o confederaţie, iar Germania - federaţie. Adică în primul caz, domeniile prioritare revin în gestiunea cantoanelor, iar cele secundare aparţin puterii centrale, iar într-o federaţie - viceversa. Şi cum rămâne cu R. Moldova, stat unitar şi indivizibil, conform Constituţiei? Teoretic, guvernul central administrează toate domeniile, armata fiind unul definitoriu pentru aprecierea acelui (acelor) guverne. Iar dacă din armată s-a furat, nu putem spune că şi din R. Moldova s-a furat? Iar dacă din armată au dezertat, în timpul serviciului soldaţi s-au sinucis şi de lipsuri au suferit, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi la nivelul întregii societăţi? Dostoievski spunea că poţi judeca o ţară după nivelul închisorilor sale ("Crimă şi pedeapsă"), dar această comparaţie este valabilă şi în cazul armatei noastre.
   Aşadar, cel puţin dintr-un motiv mă bucur că se organizează parada militară - amintindu-ne de armată, poate ne-om aminti şi de noi.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu