Domnul Vitalie Marinuţa, Ministrul Apărării al R. Moldova, a declarat, într-un interviu realizat de către respectabilul jurnalist Doru Dendiu, că "suntem gata să dăm riposta cuvenită unui atac din partea forţelor transnistrene".
(sursa: www.trm.md)
Prin această afirmaţie hazardată, generalul (r) Vitalie Marinuţa s-a ante-pronunţat într-o chestiune sensibilă, provocând, volens-nolens, reacţii şi panică. Înţelegem atât insistenţa jurnalistului de a-i adresa unui ministru întrebări ostentative, cât şi tentativa (eşuată a) domnului Marinuţa de a calma spiritele. Însă domnia sa nu este persoana indicată pentru a exprima o asemenea poziţie oficială a statului şi, mai ales, într-o asemenea manieră impudică şi improprie. Explic:
Conform Constituţiei, "Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării" (art. 77, al. 2) şi, totodată, "Preşedintele Republicii Moldova este comandantul suprem al forţelor armate" (art. 87, al. 1).
Prin urmare, şeful statului, în calitate de garant al integrităţii teritoriale a ţării şi de comandant suprem al forţelor armate, poate şi trebuie să declare dacă (şi în ce măsură) Armata Naţională este sau nu pregătită să apere interesele cetăţenilor R. Moldova. O asemenea afirmaţie trebuie, eventual, să survină din partea preşedintelui ţării, şi nu din partea unui ministru, fie şi cel al domeniului de resort. La urma urmei, dacă un analist politic sau un expert militar avea să declare că forţele militare sunt capabile să riposteze, aceasta nu avea să reprezinte poziţia oficială a statului. Or, în cazul de faţă, poziţia oficială a statului (referitoare la ultimele escaladări a situaţiei pe Nistru) a fost formulată, într-un mod nejustificat, de către ministrul apărării, şi nu de către cel împuternicit şi indicat s-o facă.
Totodată, misiunea Ministerului Apărării este "să elaboreze politica de apărare, să conducă şi să coordoneze construcţia şi dezvoltarea Armatei Naţionale, să determine riscurile şi ameninţările cu caracter militar şi necesităţile privind pregătirea sistemului naţional de apărare pentru asigurarea securităţii militare a statului". Cu alte cuvinte, ministrul apărării nu este cel care trebuie să declare public dacă Armata este sau nu pregătită (mai ales într-un asemenea context geopolitic), ci cel care trebuie să aibă grijă ca Armata să fie permanent şi cu adevărat pregătită.
În declaraţia de astăzi, domnul Marinuţa a fost mai temperat, susţinând că a "apreciat starea de fapt a Armatei Naţionale, ca şi una de a fi gata în orice moment să facă faţă misiunii sale de bază". Dar această formulare nu este identică celei din interviu. Una este să declari că Armata este dotată cu tehnică şi armament, că efectivul acesteia este antrenat şi pregătit din punct de vedere tactic şi nu numai, şi cu totul altceva este să provoci, poate şi involuntar, spunând că Armata este gata de război. Şi-aşa miroase a praf de puşcă, de ce să mai pui gaz pe foc?
Sigur, domnul ministru a reiterat că "soluţiile trebuie identificate exclusiv pe cale paşnică" şi că trasarea de către regimul neconstituţional de la Tiraspol a unor pretinse frontiere "nu poate conduce la o nouă confruntare militară", dar aceste afirmaţii sunt secundare ca impact mediatic, nemaivorbind de caracterul lor contradictoriu: la ce bun o armată pregătită de război, dacă suntem asiguraţi că oricum război nu va fi? Prin extensie, la ce bun armată naţională?
Revenind la interviul cu pricina, sintagma "forţe transnistrene", pe care a utilizat-o domnul ministru, nu este doar indezirabilă, ci şi pernicioasă. Nu este clar la care forţe s-a referit dumnealui (cu toate că i-am recitit de câteva ori răspunsurile): ba se referea la contingentul militar rusesc, ba la "armata nistreană", ba la amândouă luate împreună. De ce domnul ministru, dacă tot s-a aventurat în declaraţii politice, care ulterior au fost apreciate şi preluate drept "poziţia oficială a Chişinăului", nu a spus franc şi fără echivoc: suntem gata să dăm riposta unui eventual atac din partea forţelor militare ruse din stânga Nistrului? Altminteri, dumnealui realimentează supoziţiile nefondate precum că războiul pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a R. Moldova nu a fost decât un "conflict local".
Nu cred că ministrul apărării trebuie "apărat", după cum nici nu trebuie "atacat". Faptul că două formaţiuni politice i-au solicitat demisia (PCRM şi PSRM), iar altele i-au solicitat explicaţii (PL), nu înseamnă că acesta va fi ostracizat din viaţa publică (alias demis din funcţie), mai ales că este susţinut de o majoritate parlamentară.
Finalmente, nu cred că domnul Marinuţa a fost impus să declare ceea ce a declarat, iar fiecare funcţionar public trebuie să-şi asume afirmaţiile şi, dacă doriţi, să fie mai precaut.
P.S. Dacă vom sări cu toţii în apărarea ministrului apărării, cine ne va apăra pe noi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu