Politologul rus Alexandru Dughin a venit la Chişinău la invitaţia lui Iurie Roşca. A ţinut o prelegere despre tot şi despre nimic. Галопом по Европе, cum s-ar spune. După ofensiva militară, economică şi geopolitică, Rusia a dat startul celei ideologice. Reţeta este simplă: scoţi de la naftalină un trubadur al vremurilor de restrişte a mişcării de eliberare naţională şi îl pui alături de un fundamentalist şi antioccidentalist consacrat.
Am audiat consternat mai multe teze ale celor doi bărboşi şi m-am convins că "somnul raţiunii (noastre) naşte monştri". Trebuie precizat că la acea conferinţă de presă, "spuma societăţii moldave" a fost selectată pe sprânceană şi aproape toţi au încăput în "dugheană". Pentru cel care a organizat o asemenea spălare de creieri şi care se pretează a fi exponentul unei noi viziuni, bazate pe vechile orânduri civilizaţionale, în speţă - cele creştineşti, este de-a dreptul dezolant că în încăpere nu era nicio cruce. Dar faptul este explicabil, din moment ce statutul de "dugheană" este incompatibil cu asemenea "relicve".
Pentru un individ care urăşte Europa, recursul la filosofii europeni este derizoriu. Înţelegem că se încearcă, în acest fel, umplerea vidului cognitiv, dar enumerând câţiva gânditori nu devii unul dintre ei. Mai ales când această enumerare este improprie, aleatorie şi nejustificată.
Criticarea liberalismului devine superfluuă atunci când este aplicată de un anti-liberal învederat, la fel ca în cazul criticării Bisericii de către păgâni sau eretici. Cea de-a patra teorie politică pe care Dughin încearcă să o promoveze nu poate fi denumită, ceea ce înseamnă că nici forma acesteia nu este coagulată, cizelată, darămite fondul ei. Dintr-o perspectivă scolastică, teoria formulată este doar un amalgam de contra-argumente a celor trei teorii identificate anterior (liberalism/capitalism, socialism/comunism, naţionalism/nazism). Parafrazându-l pe Iorga, am putea spune că această teorie politică a lui Dughin are şi ceva nou, şi ceva bun, doar că ceea ce e nou nu este bun, iar ceea ce e bun nu este nou. Tentativa de arogare a paternităţii acestei teorii pretins euroasiatice denotă superficialitate, întrucât euroasiatismul s-a născut la începutul sec. XX, în minţile unor intelectuali refugiaţi după victoria Armatei Roşii în Războiul civil din Rusia. Teoria lumii multipolare nu este altceva decât un "imperialism" de tip colonialist. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.
Dezolant şi inoportun este acest pârţ demagogic al lui Dughin, mai ales că nu inovează, nu surprinde prin originalitate.
În concepţia lui Dughin, naţiunile au fost create artificial. O asemenea abordare este paradoxal de liberală, din moment ce crearea programelor politice naţionale (alias a naţiunilor moderne) a fost, de-a lungul istoriei, apanajul formaţiunilor liberale. Că naţiunile nu sunt un dat al epocii moderne am spus-o cu varii ocazii. Că au existat naţiuni medievale au demonstrat-o cu prisosinţă istoricii de bună credinţă. Inducerea opiniei că naţiunea nu reprezintă altceva decât o comunitate virtuală, creată pentru a înlocui o comunitate reală, dispărută sau transformată (în ce anume, nu este definit) nu poate decât să provoace angoasă şi nedumerire. Perpetuarea convingerii că identitatea naţională va fi substituită de identitatea cosmopolită constituie un debuşeu oratoric, o sperietoare retorică, menită să eludeze eşecul identităţii de clasă în a sucomba-o pe cea naţională. Indubitabil, aceeaşi soartă va avea şi identitatea cosmopolită.
Dughin a insistat şi asupra viziunii putiniste a euroasianismului, motivând că aceasta nu este decât o versiune economică a pseudo-ideologiei pe care încearcă (şi nu prea reuşeşte) să o definească. Referindu-se la Friedrich List, economistul german care a formulat caracteristicile "liberale" ale conceptului de naţiune, Dughin se contrazice, iar pledoaria sa devine desuetă. Nu poţi evoca şi aproba ideile liberale şi, totodată, să te manifeşti ca un anti-liberal.
"Locul Occidentului este în occident", spune acelaşi bigot cu barbă. În replică, şi locul Orientului este în Orient, şi al asiaticilor în Asia, şi al europenilor în Europa. Dar problema este, în acest caz, a ruşilor, din moment ce nu este clar drept cine se identifică aceştia: ruşi sau rossiani, europeni sau asiatici? În continuare, Dughin consideră că proiectul euroasiatic ar răspunde unei imperiozităţi şi s-ar plia pe principiul civilizaţional.
La capitolul stringenţă, proiectul este deficitar statelor europene şi este necesar doar ruşilor. Fluxul de imigranţi de origine asiatică este o problemă acută a Rusiei, şi mai puţin a altor state vizate în proiectul euroasiatic. Exploatarea iraţională a resurselor naturale şi lipsa investiţiilor în tehnologii şi infrastructură este, întâi de toate, o problemă a Rusiei şi apoi a celorlalte state dependente de ea etc.
Rusia este "prostituata Europei", deoarece vinde ceea ce i-a dat "mama natură", şi nu Europa este "prostituata Rusiei".
Pretinsul filosof rus consideră că în Vestul Europei s-a instaurat democraţia minorităţilor (sexuale, a imigranţilor etc.), motiv pentru care dânsul propune o "democraţie a majorităţii". Nu este limpede cu care "majorităţi de măsură" operează, însă cert este că în eventualitatea în care Uniunea Euroasiatică va deveni fezabilă şi va trebui creat omul nou - euroasiaticul, se va invoca primatul majorităţii naţionale - cea rusească, iar atunci când vor trebui dominate celelalte comunităţi religioase, se va pune accentul pe majoritatea confesională - cea ortodoxă.
La capitolul civilizaţie, Dughin se contrazice, din moment ce, pe de o parte, consideră că există mai multe civilizaţii distincte, iar pe de altă parte, că acestea ar putea, coabitând în cadrul proiectului euroasiatic, să creeze o nouă civilizaţie. Din start, ideea este iluzorie, iar comparaţia cu Uniunea Europeană nu întruneşte decât elementele absurdului. Şi asta pentru că UE s-a creat ca o structură supranaţională a unei singure civilizaţii - cea europeană, în timp ce UEA se vrea a fi o structură supracivilizaţională.
Exemplificările la care s-a dedat Dughin denotă antiamericanism, antieuropenism şi chiar anti-euroasiatism. Nonşalanţa cu care abordează subiecte sensibile privind securitatea colectivă, migraţia, problemele economice ş.a. este debusolantă şi agasantă. Vorbind despre self-fullfiling prophecy, bigotul bărbos se complace în a vedea paiul din ochiul vecinului, şi nu bârna din ochiul propriu. Probabil, în viziunea sa, americanii şi europenii sunt de vină pentru atacurile teroriste de la Domodedovo şi din Cecenia sau de conflictul armat cu Georgia.
George Damian a sesizat corect că "Dughin spune în esenţă că Basarabia este românească şi ar trebui să se unească cu România. Cu o condiţie: România să se alăture Rusiei, să fie de partea Uniunii Euroasiatice". Wishful thinking. Proiectul românesc derivă din interesele naţionale şi este similar proiectelor statelor UE, şi nu celor ale statelor asiatice.
Finalmente, nu ne miră contextul în care s-a produs Dughin şi nici distorsionarea mediatică ce a urmat. Dar ne bucură faptul că pe lângă binecunoscuta manieră mioritică de a trata vizitele nepoftiţilor:
Pentru un individ care urăşte Europa, recursul la filosofii europeni este derizoriu. Înţelegem că se încearcă, în acest fel, umplerea vidului cognitiv, dar enumerând câţiva gânditori nu devii unul dintre ei. Mai ales când această enumerare este improprie, aleatorie şi nejustificată.
Criticarea liberalismului devine superfluuă atunci când este aplicată de un anti-liberal învederat, la fel ca în cazul criticării Bisericii de către păgâni sau eretici. Cea de-a patra teorie politică pe care Dughin încearcă să o promoveze nu poate fi denumită, ceea ce înseamnă că nici forma acesteia nu este coagulată, cizelată, darămite fondul ei. Dintr-o perspectivă scolastică, teoria formulată este doar un amalgam de contra-argumente a celor trei teorii identificate anterior (liberalism/capitalism, socialism/comunism, naţionalism/nazism). Parafrazându-l pe Iorga, am putea spune că această teorie politică a lui Dughin are şi ceva nou, şi ceva bun, doar că ceea ce e nou nu este bun, iar ceea ce e bun nu este nou. Tentativa de arogare a paternităţii acestei teorii pretins euroasiatice denotă superficialitate, întrucât euroasiatismul s-a născut la începutul sec. XX, în minţile unor intelectuali refugiaţi după victoria Armatei Roşii în Războiul civil din Rusia. Teoria lumii multipolare nu este altceva decât un "imperialism" de tip colonialist. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.
Dezolant şi inoportun este acest pârţ demagogic al lui Dughin, mai ales că nu inovează, nu surprinde prin originalitate.
În concepţia lui Dughin, naţiunile au fost create artificial. O asemenea abordare este paradoxal de liberală, din moment ce crearea programelor politice naţionale (alias a naţiunilor moderne) a fost, de-a lungul istoriei, apanajul formaţiunilor liberale. Că naţiunile nu sunt un dat al epocii moderne am spus-o cu varii ocazii. Că au existat naţiuni medievale au demonstrat-o cu prisosinţă istoricii de bună credinţă. Inducerea opiniei că naţiunea nu reprezintă altceva decât o comunitate virtuală, creată pentru a înlocui o comunitate reală, dispărută sau transformată (în ce anume, nu este definit) nu poate decât să provoace angoasă şi nedumerire. Perpetuarea convingerii că identitatea naţională va fi substituită de identitatea cosmopolită constituie un debuşeu oratoric, o sperietoare retorică, menită să eludeze eşecul identităţii de clasă în a sucomba-o pe cea naţională. Indubitabil, aceeaşi soartă va avea şi identitatea cosmopolită.
Dughin a insistat şi asupra viziunii putiniste a euroasianismului, motivând că aceasta nu este decât o versiune economică a pseudo-ideologiei pe care încearcă (şi nu prea reuşeşte) să o definească. Referindu-se la Friedrich List, economistul german care a formulat caracteristicile "liberale" ale conceptului de naţiune, Dughin se contrazice, iar pledoaria sa devine desuetă. Nu poţi evoca şi aproba ideile liberale şi, totodată, să te manifeşti ca un anti-liberal.
"Locul Occidentului este în occident", spune acelaşi bigot cu barbă. În replică, şi locul Orientului este în Orient, şi al asiaticilor în Asia, şi al europenilor în Europa. Dar problema este, în acest caz, a ruşilor, din moment ce nu este clar drept cine se identifică aceştia: ruşi sau rossiani, europeni sau asiatici? În continuare, Dughin consideră că proiectul euroasiatic ar răspunde unei imperiozităţi şi s-ar plia pe principiul civilizaţional.
La capitolul stringenţă, proiectul este deficitar statelor europene şi este necesar doar ruşilor. Fluxul de imigranţi de origine asiatică este o problemă acută a Rusiei, şi mai puţin a altor state vizate în proiectul euroasiatic. Exploatarea iraţională a resurselor naturale şi lipsa investiţiilor în tehnologii şi infrastructură este, întâi de toate, o problemă a Rusiei şi apoi a celorlalte state dependente de ea etc.
Pretinsul filosof rus consideră că în Vestul Europei s-a instaurat democraţia minorităţilor (sexuale, a imigranţilor etc.), motiv pentru care dânsul propune o "democraţie a majorităţii". Nu este limpede cu care "majorităţi de măsură" operează, însă cert este că în eventualitatea în care Uniunea Euroasiatică va deveni fezabilă şi va trebui creat omul nou - euroasiaticul, se va invoca primatul majorităţii naţionale - cea rusească, iar atunci când vor trebui dominate celelalte comunităţi religioase, se va pune accentul pe majoritatea confesională - cea ortodoxă.
La capitolul civilizaţie, Dughin se contrazice, din moment ce, pe de o parte, consideră că există mai multe civilizaţii distincte, iar pe de altă parte, că acestea ar putea, coabitând în cadrul proiectului euroasiatic, să creeze o nouă civilizaţie. Din start, ideea este iluzorie, iar comparaţia cu Uniunea Europeană nu întruneşte decât elementele absurdului. Şi asta pentru că UE s-a creat ca o structură supranaţională a unei singure civilizaţii - cea europeană, în timp ce UEA se vrea a fi o structură supracivilizaţională.
Exemplificările la care s-a dedat Dughin denotă antiamericanism, antieuropenism şi chiar anti-euroasiatism. Nonşalanţa cu care abordează subiecte sensibile privind securitatea colectivă, migraţia, problemele economice ş.a. este debusolantă şi agasantă. Vorbind despre self-fullfiling prophecy, bigotul bărbos se complace în a vedea paiul din ochiul vecinului, şi nu bârna din ochiul propriu. Probabil, în viziunea sa, americanii şi europenii sunt de vină pentru atacurile teroriste de la Domodedovo şi din Cecenia sau de conflictul armat cu Georgia.
George Damian a sesizat corect că "Dughin spune în esenţă că Basarabia este românească şi ar trebui să se unească cu România. Cu o condiţie: România să se alăture Rusiei, să fie de partea Uniunii Euroasiatice". Wishful thinking. Proiectul românesc derivă din interesele naţionale şi este similar proiectelor statelor UE, şi nu celor ale statelor asiatice.
Finalmente, nu ne miră contextul în care s-a produs Dughin şi nici distorsionarea mediatică ce a urmat. Dar ne bucură faptul că pe lângă binecunoscuta manieră mioritică de a trata vizitele nepoftiţilor:
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
cel puţin un om, pe nume Oazu Nantoi, a dat dovadă de curaj, punându-l la punct pe indezirabilul Dughin: "Înainte de a spune despre visul euroasiatic, scoateţi trupele militare din Transnistria".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu