Nuntă în Basarabia (şi înmormântare în RSSM)

Neamului nostru îi place să facă din orice scârbă o înmormântare, iar din orice bucurie - o nuntă.

Neamul nostru este pe cât de răbdător, pe atât de exasperat.

Neamul nostru poate fi pe cât de unit, pe atât de dezbinat.

În această zi de martie, s-a produs un eveniment necesar şi destul de birocratic pentru orice stat de drept şi pretins democratic. A fost ales preşedintele republicii de către parlamentari, conform legii supreme. Nimic mai mult.

Altceva este că la noi la un colţ de masă se râde şi la altul se plânge.

Altceva este că nu se putea fără puţină melodramă, ca într-o telenovelă neinspirată şi mult prea îndelungată ( în cazul nostru, aproape 3 ani).

Vova zice că Igor este Iuda. Ţin să-i dau dreptate. Pentru Vova, Igor nu poate fi decât un trădător. L-a crescut la sân şi acum puiul de şarpe l-a umplut de venin. Numai că şi Iura, cel care se căţăra în copaci, culege roadele oprobriului şi a devenit Iuda pentru mulţi români basarabeni. Şi doar din acest considerent nu-mi pare rău că Vova simte ce-am simţit şi noi.

Protestul comuniştilor (intitulat Congres Civic) mi s-a părut anost. Lipsit de originalitate din două considerente:

a) traseul Academia de Ştiinţe - PMAN este copy-paste de la CACD (sau poate i-a fost "împrumutat" o scurtă perioadă lui Iura) şi

b) similar cu modalitatea de alegere din Sparta (în cadrul adunării poporului apella), adică prin strigăte, şi nu prin argumente.

Cei 3 crai de la răsărit (+ preşedintele ales) au vorbit la megafon, în timp ce mulţimea îi ovaţiona. Oarecum arhaic acest mijloc de amplificare, dar cu o conotaţie simbolică deosebită. Un preşedinte să vorbească la megafon e întrucâtva asemănător cu un împărat care vorbeşte pentru prima dată la radio (cazul Japoniei din 1945, deşi nu e cea mai potrivită comparaţie). Nemaivorbind că doar prin megafoane am fost auziţi în acei 8 ani de guvernare comunistă.

În fine, o bucurie nedisimulată se întrevede prin faptul că formaţiunea comunistă a fost îngenunchiată. Nu prea văd ce am câştigat prin alegerea domnului Timofti, dar văd că opoziţia a pierdut. Şi întrucât ne dorim dintotdeauna "să moară capra vecinului", putem să ne considerăm oameni "fericiţi".

Cred că e din ce în mai evident că trăim în lumi paralele. Adică avem 2 Mitropolii, 2 Uniuni ale Scriitorilor, 2 "autorităţi" într-un stat (mă refer la cea legitimă de la Chişinău şi cea neligitimă de la Tiraspol), iar acum avem şi 2 percepţii diferite a evenimentelor de astăzi. Altfel spus, în Republica Moldova anului 2012, pentru unii, alegerea preşedintelui, este asemenea unei nunţi basarabene, pentru alţii - aidoma unei înmormântări sovietice (cazul morţii lui Stalin fiind elocvent).

Şi utilizând un eufemism dintr-o scenă a formidabilului film regizat de Nap Toader - "Nuntă în Basarabia", consider că atunci când ni se spune că suntem "oiţe", noi înţelegem că suntem "oi". Sper că am fost înţeles corect.

P.S. Atât unii (simpatizanţii AIE), cât şi alţii (protestatarii PCRM), au declarat că victoria este / va fi de partea lor. Vom trăi şi vom vedea cine a avut dreptate.