Acest text nu abordează o anumită
trăsătură sau tipologie, de altfel inexistentă, a celor originari din regiunea geografică
a Munteniei, ci reprezintă o replică la comentariul unuia dintre
articolele mele anterioare – Moldoveanul primitiv. Titlul materialului de faţă rezidă din propria intuiţie că
autorul comentariului este un „maldavan” cu nume de muntean. În tot cazul, cel responsabil
de apariţia şi plasarea textului pe site-ul graiesc.md nu avut nici măcar
curajul, darămite bunul simţ, să-şi indice numele. I-o fi ruşine de propria
persoană, de aceea cred că este vorba despre un „muntean” complexat, frustrat
şi, bineînţeles, primitiv.
Precizez că acel comentariu a
fost scris în limba rusă, după care o parte a fost tradusă în „moldovenească”.
Respectiv, deşi autorul este în mod cert alolingv, acesta s-a regăsit în textul
Moldoveanul primitiv, fapt ce-l priveşte,
având tot dreptul la autodeterminare.
1. În comentariu se spune că:
„existenţa rusismelor în limba română a devenit pentru români un fapt
inconvenabil din punct de vedere politic, motiv pentru care aceştia au demarat
o largă campanie lingvistică împotriva noastră. Scopul campaniei este de a
exclude şi de a înlocui rusismele cu franţuzismele, ba chiar de a îmbogăţi
limba română pe seama limbii franceze”.
Întâi de toate, nu sunt
convins că limba română ar conţine un număr signifiant de rusisme (cuvinte
preluate exclusiv din limba rusă). Mai degrabă, respectivul ins s-a referit la lexemele
de origine slavă. Dar ce are sula cu perfectura? Rusa este una dintre
succesoarele limbii slavone, nu invers. Românii au adoptat slavona în sec. al
X-lea, prin filiera sudică (de la sârbi şi bulgari), ca urmare a faptului că făceau
parte din Commonwealth-ul bizantin. În
acea perioadă, slavii de est au apelat la varegi, ca să-i conducă, fiind o
seminţie depravată şi abrutizată (trăiau în păduri precum animalele, dacă e să
dăm crezare Cronicii lui Nestor, ce datează din sec. XII), iar limba rusă
literară, de la care am fi putut împrumuta anumite cuvinte (rusisme), nici
măcar nu era în faza embrionară. Acceptarea slavonei în arealul lingvistic de
la nord de Dunăre s-a făcut din considerente politice, întrucât acestei limbi i
s-a conferit statutul de „limbă sfântă”, alături de ebraică, greaca veche şi
latina. Prin urmare, perpetuarea utilizării slavonei în Biserică şi, ulterior,
în cancelariile domneşti ale Ţărilor Române s-a făcut din aceleaşi raţiuni
practice pentru care latina a devenit limba oficială a Regatului Ungariei.
Menţionez, totodată, că
numeroasele cercetări lingvistice pertinente au demonstrat originea slavă a mai
multor lexeme româneşti, unele desemnând forme de relief (deal) şi
termeni din domeniul organizării sociale (stăpân, boier, jupân),
altele fiind hidronime (Bistriţa – râul repede, Milcovul, Râmnicul
– râul cu peşte) şi toponime (Zimnicea, Putna, Slatina,
Zlatna etc.), nemaivorbind de noţiuni de afectivitate (iubire, dragoste,
nevastă) şi de unele privind cultul religios (praznic, a
blagoslovi, vecernie, pomelnic, bodgaproste etc.).[1] Dar după cum a demonstrat B.P. Haşdeu, de
altfel un împătimit slavist, „într-o limbă nu contează atât cantitatea, cât
valoarea de circulaţie a cuvintelor”, astfel încât, „în română se pot formula
fraze întregi numai cu cuvinte latine, dar este imposibil de alcătuit o frază
exclusiv din elemente slave, turceşti, greceşti şi maghiare etc.”[2]
În ceea ce priveşte „campania
lingvistică” împotriva moldovenilor primitivi, îl asigur pe autorul
comentariului că nu sunt nici flatat, şi nici indignat de obsesiile sale conspiraţionale.
Dacă dânsul crede că un articol pe blog face parte dintr-o „largă campanie”, nu
pot decât să-l compătimesc şi să încerc să-l abordez precum un psihiatru îşi
tratează pacienţii.
Totodată, acuzele aduse limbii
române, precum că s-ar îmbogăţi „pe seama limbii franceze”, denotă
superficialitate crasă şi diletantism. Orice limbă se dezvoltă organic prin
împrumuturi; asimilează şi adaptează anumiţi termeni din alte limbi. În acest
sens, rusa nu este o excepţie. Dacă scriitorii ruşi s-ar fi cramponat în fondul
lexical slavon, rusa literară ar fi devenit o limbă moartă. Ţin să-l atenţionez
pe autorul comentariului că a comis o „gravă eroare”, un „sacrilegiu”,
utilizând în textul său lexeme a căror origine este alta decât cea slavă.
Bunăoară, următoarele cuvinte ruseşti provin din latină: лингвистическую
(lingua), компания (comitatu), абсолютном (absolute), фрагмент (fragmentum),
литературном (litterarum), идеологи (ideologues), вектор (vector),
продемонстрировать (demonstrabimus) etc. În acest context, trebuie precizat că
întreaga intelectualitate şi cancelarie imperială de la Sankt Petersburg scria,
în sec. XIX, răvaşe şi rapoarte în franceză, limba de circulaţie internaţională
a acelei perioade. Prin urmare, şi rusa s-a îmbogăţit „pe seama limbii
franceze”.
2. Autorul comentariului îmi
reproşează tacit că aş fi întrebuinţat în articolul Moldoveanul primitiv cca 25% de franţuzisme. Motiv pentru care,
acesta se întreabă „de ce dezvoltarea limbii române pe seama celei franceze
denotă inteligenţă, însă dezvoltarea limbii „moldoveneşti” pe seama celei ruse
este primitivism?”.
În susţinerea afirmaţiilor
sale, „munteanul” primitiv prezintă neologismele româneşti din textul meu şi
echivalentele acestora în franceză, de la care ar fi provenit: asist (assister),
revelaţiune (revelation), elucubraţiile (élucubration), abjecte (abject),
atribuie (attribuer), perimat (périmer), opinie (opinion), complac (complaire),
abundă (abonder), infatuare (infatuer), respectivii (respectif), flatulenţă (flatulence),
elimina (éliminer), oripilat (horripiler), repugnă (répugner), lamentează (lamenter),
condiţia (condition), derizorie (dérisoire), fracţiune (fraction), aroge (s'arroger),
parvenirea (parvenir), pervertirea (pervertir).
Autorul anonim pare rupt de
realitate, ca să nu zic imbecil. Prin exemplele invocate, mi-a ridicat mingea
la fileu şi îmi este destul de facil să-l contrazic. Dar având în vedere că
„munteanul” primitiv nu a înţeles diferenţa dintre rusisme şi cuvintele de
sorginte slavonă, nu sunt convins că cei doi neuroni ai săi vor fi capabili să
asimileze următoarea informaţie:
Cele 25% de „franţuzisme” din
textul meu sunt cuvinte de origine latină. Româna este una dintre puţinele
limbi romanice în care majoritatea covârşitoare a fondul lexical şi chiar uzual
provine din latină. Bineînţeles, contează şi filiera prin care anumiţi termeni au
redevenit parte a limbii române (în cazul dat – prin intermediul limbii
franceze), dar nu poate fi eludat substratul lingvistic. Prin urmare, cuvintele
pe care „munteanul” primitiv le-a evocat ca fiind pur şi simplu franţuzisme,
sunt lexeme readuse în circuitul lingvistic românesc graţie influenţei
culturale franceze, dar care au origine latină:
a asista (assideo, -tere),
revelaţiune (revelo, -are), elucubraţie (elucubratio), abject (abjectus), a atribui
(attribuere), perimat (perimo, -ere), opinie (opinio, -nis), a abunda (abundare),
infatuare (infatuare), respectiv (respectivus), flatulenţă (flatus), a elimina
(e-limino, -are), oripilat (horripilari), a repugna (repugnare), lamentează (lamentare,
-ari), condiţie (condicio, -onis, conditio), derizoriu (derisorius), fracţiune
(fractio, -onis, fractus), a aroga (ar-rogo, -rogare), a parveni (pervenire), a
perverti (pervertere, -versum).
3. În definitiv, asemenea
„munteni” primitivi îşi fac un deserviciu atunci când încearcă să manipuleze şi
să inoculeze ideea prevalării rusismelor în limba vorbită de românii basarabeni.
Cad în derizoriu, ca să nu zic că se fac de râsul găinilor. Pentru final, vă
propun atenţiei o mostră de schimonosire a limbii române, pe care autorul
anonim jinduieşte să o considerăm „moldovenească”:
„Citesc şi mă minunez, deşi nu
присутствуеск (asist) la o minune sau la o откровение (revelaţiune), ci la ун
презренный полет де фантазии (elucubraţiile abjecte) ale moldovenilor care nu
privesc mai departe de streaşina casei, dar care îşi присуждаеск (atribuie) un
punct de vedere устаревшый (perimat) şi au pretenţii de formatori de мнение
(opinie); care примеск удовольствие де ла ничтожества (se complac în nimicnicia)
lor, dar care изобилуеск (abundă) de тщеславие (infatuare). Respectivii suferă
de газообразование (flatulenţă) şi nu pot спусти (să-şi elimine) gazele decât
în обште (public).”
[1] Magazin istoric, nr. 8 (509), august 2009, „Între Occidentul
latin şi Orientul bizantin” (Ioan Aurel-Pop), p.10.
[2] L. Boia, România – ţară de frontieră a Europei, ed. Humanitas,
Bucureşti, 2002, p.48.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu