Lovitura de stat este răsturnarea rapidă şi adesea neconstituţională a regimului politic existent, impusă de un grup de persoane, de regulă format din comandanţi militari.
"Resurecţia de palat" o considerăm a fi redeşteptarea politică a monarhului legitim, prin revendicarea paşnică a prerogativelor sale, cu scopul restabilirii ordinii de drept.
Regele Mihai era suveranul României Mari în 1944. Atinsese deja vârsta majoratului când a urcat la tron pentru a doua oară, în '40, fapt ce exclude versiunea ineptă a perpetuării regenţei în persoana lui Ion Antonescu. Un alt aspect esenţial, ce trebuie reţinut, este că Alteţa Sa l-a succedat pe tatăl său în calitatea de principe moştenitor, şi nu de marionetă sau de uzurpator. Carol al II-lea menţionase, în actul de abdicare, că îi transmite fiului său "grelele sarcini ale domniei" (Fl. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român). Mihai I nu guverna, nu era "Conducătorul statului", dar continua să domnească. România nu a încetat, în '44, să mai fie monarhie.
Arestarea lui Antonescu nu poate fi considerată "lovitură de stat" şi din considerentul că aceasta s-a produs în limitele Constituţiei din '38, care stipula că şef al statului român este Regele, nu prim-ministrul. Altfel spus, dacă generalul Sănătescu nu i s-ar fi supus regelui şi nu Mihai I ar fi ordonat arestarea mareşalului, ci invers, am fi putut vorbi de o autentică şi indubitabilă lovitură de stat.
Prin urmare, forma de guvernare existentă în România (monarhia) nu a fost modificată pe 23 august 1944. De asemenea, regimul politic doar aparent a fost schimbat, prin tentativa de revenire la monarhia constituţională interbelică, în detrimentul dictaturii militare antonesciene. Din nefericire, Constituţia din '23 nu a mai fost restabilită, iar odată cu abdicarea forţată a regelui Mihai, putem vorbi de o "lovitură de stat", pusă la cale de comunişti, după fraudarea alegerilor din toamna anului 1947. Prin urmare, Groza a făcut ceea ce Antonescu nu ar fi îndrăznit să facă, întrucât un rege l-a făcut Conducător al statului, iar altul i-a conferit gradul de Mareşal.
Finalmente, ţin să precizez că prin cercetarea, analizarea şi interpretarea evenimentelor din acele vremuri tulburi, putem oricând să ne dedăm erorilor. Însă, în umila mea opinie, nu avem dreptul să greşim atunci când denumim un fapt istoric sau altul. Este cât se poate de evident că orientarea politico-militară a României s-a schimbat radical după 23 august 1944: din aliaţi ai Axei am devenit duşmani, iar din potenţiali învinşi/învingători am devenit victime, dar o lovitură de stat nu înseamnă (doar) schimbarea vectorului extern.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu