Că istoria este, a fost şi va fi politizată nu constituie o noutate. Dar că din istorie trebuie să obţinem dividende politice mi se pare incalificabil, dacă nu chiar condamnabil.
Umblă vorba prin târg că se vrea comasarea disciplinelor de "istorie universală" şi "istorie a românilor" în una singură: "Istorie". Se promite că nu va fi surogatul de "istorie integrată", prin care s-a promovat moldovenismul primitiv, dar asta nu elimină scepticismului că acest obiect de studiu va deveni o "struţo-cămilă". Să mă explic:
Ideea, în fond, pare nobilă şi bine intenţionată. Dar mă tem că realizarea va fi una derizorie. Se invocă argumentul imitaţiei: în statele membre UE se predă o singură istorie, şi întrucât tot ce vine de la ei este bun şi necesar de a fi implementat, nu avem altă soluţie decât să ne comformăm, nu? De asemenea, se consideră că prin perpetuarea conceptului de "istorie a românilor" am crea impedimente pentru integrarea europeană. Nimic mai fals, întrucât a fi român înseamnă a fi european, iar "istoria românilor" nu reprezintă istoria unui popor asiatic. Cât priveşte exemplul occidental, acesta este demn de urmat cu anumite rezerve, explicabile din punct de vedere... istoric! Adică ei nu se confruntă cu o criză identitară. Dânşii, ţinând cont de excepţiile din estul şi centrul Europei, nu au trăit în comunism. Iar noi nu ne putem permite luxul de a experimenta la nesfârşit, cu riscul de a lăsa loc de interpretări. În cazul dat, se impune parafrazarea expresiei lui Lucreţiu Pătrăşcanu: "sunt mai întâi român şi apoi european"...
De acord, se cuvine o reconsiderare a materialului factologic, astfel încât elevii să nu fie obligaţi să memorizeze fiecare an şi fiecare eveniment insignifiant. Dar asta ţine deja de metodologia predării şi orice intervenţie a politicului mi se pare o imixtiune în procesul didactic. Adică ingredientele să fie selectate de bucătari, nu de chelneri (care se schimbă adesea).
Propun să privim dintr-o altă perspectivă: de ce nu se solicită modificarea denumirii disciplinei "Limba şi literatura română" în "Limba"? Pentru că ar fi aberant, nu? De ce nu se cere modificarea denumirii facultăţilor de istorie, în "Facultăţi de Ştiinţe Umanistice"? Pentru că nu este clar ce specialităţi şi ce discipline ar exista. În definitiv, de ce nu schimbăm titlurile de cărţi ale iluştrilor istorici (A. Xenopol, N. Iorga, C. Giurescu etc.) în "Istorii" (ca la Herodot)?:
Ştiu că mulţi dintre susţinătorii ideii de redenumire sunt bine inteţionaţi şi versaţi în domeniu (atât didactic, cât şi ştiinţific), dar mi se pare inoportună aplicarea acelor bune intenţii şi cunoştinţe ale dumnealor în acest moment. Nu există coeziune la nivelul societăţii, încă nu ne-am debarasat de metehnele sovietice, încă nu i-am integrat pe ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi şi, respectiv, e prematur să "ne integrăm" în conceptul de tratare "europeană" a istoriei. Cu alte cuvinte, atâta timp cât nu ne-am uitat în oglindă, nu trebuie să ne arătăm altora...
Sigur că mulţi dintre profesorii din provincie vor saluta predarea unei singure discipline de istorie pentru a estompa dublarea materialului, pe când elevii vor fi bucuroşi de posibilitatea reducerii cursului (şi să nu-mi spuneţi că manualul de "istorie" va fi mai gros decât cele de "istorie a românilor" şi "istorie universală" luate împreună).
Sigur că partenerii UE vor aprecia aparenţele, crezând că am reuşit să facem un salt uriaş şi că "ne-am maturizat". Dar dânşii vor percepe aceste schimbări ca fiind inerente procesului de "constituire" a naţiunii moldoveneşti, precum şi ca pe o certitudine a menţinerii status-quo-ului sud-est european. Adică neanularea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop...
Nici Ceauşescu nu ne-ar înţelege de ce îi spunem "good bye" şi nu "la revedere". Nici Europa (care nu a fost niciodată unită) nu ne-ar înţelege de ce am dori Unirea, având în şcoli disciplina de "Istorie". Nu e oare suficient să fii european? De ce am dori să (re)devenim români?
Nu-mi spuneţi că "Istoria" va fi tot a "românilor" după conţinut. Că se va accentua caracterul românesc al celor 3 voievodate din spaţiul carpato-danubiano-pontic. E ca şi cum am trata o gripă după o reţetă pentru tuse. Nu-l poţi face pe Ştefan cel Mare mai european decât era, în detrimentul educaţiei copiilor. Iar istoria este, a fost şi va fi promotoarea sentimentului patriotic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu