Articolul care nu a mai apărut în "Evenimentul Zilei"

Revenind la oile noastre (ne)europene

Nu spera şi nu ai teamă, 

Ce e val, ca valul trece, 

De te-ndeamnă, de te cheamă, 

Tu rămâi la toate rece 

(M. Eminescu)

  Pentru că suntem un popor mioritic, ale cărui trăsături definitorii sunt răbdarea şi resemnarea, vă rog să uzaţi de prima caracteristică pentru a-mi permite să vă relatez următorul experiment: s-au luat două turme cu acelaşi număr de oi, cu câte un cioban, care urmau să pască, în aceeaşi perioadă de timp, pe păşuni similare. Prima turmă mergea înaintea ciobanului, pe când cea de a doua era condusă de către oier. Concluzia firească a experimentului derivă din întrebarea: care dintre aceste turme a produs mai mult lapte? Răspunsul îl veţi găsi în rândurile de mai jos:

  Mitingul de duminică, din PMAN, nu a fost nici pro-Moldova, nici pro-european, ci doar pro-guvernare. Analogic, protestele comuniştilor, la care deşi se flutură imitaţii nereuşite ale drapelului medieval moldovenesc şi se scandează lozinci de aderare la Uniunea Vamală, nu sunt nici pro-Moldova istorică şi nici pro-euro-asiatice (a se vedea statutul PCRM în care se pledează pentru aderarea la UE), ci doar pro-opoziţie.

  Unele voci susţineau că nu-şi schimbă dreptul lor de a-şi manifesta adeziunea pentru o idee (integrarea europeană) cu presupusa obligaţie a altora de a sta acasă, deşi aceştia din urmă se declară părtaşii aceleiaşi idei. O asemenea interpretare este una sofistă şi chiar secesionistă. Dacă eu accept că printre participanţi s-au numărat şi persoane care s-au prezentat din convingere, şi nu din constrângere, de ce cineva trebuie să mă acuze că nu m-am prezentat pentru că aş fi fost obligat să stau acasă? De ce prezumţia bunei-credinţe este valabilă doar pentru unii? Or, conştiinţa civică nu-mi permite să uzez de un drept (în cazul dat, de a protesta) prin care altuia i se comite un abuz (de a fi impus să protesteze).

  Reiterez: nu am dat curs îndemnului agasant de a participa la manifestaţia din 3 noiembrie, nu pentru că aş fi fost obligat să nu vin sau pentru că nu aş împărtăşi valorile europene, ci pentru că acest miting nu are nimic în comun cu procesul de integrare europeană. Cu sau fără această manifestaţie, nu am devenit nici mai europeni, nici mai aproape de UE. A fost doar o acţiune de PR, plăsmuită în sediile partidelor din coaliţia de guvernare şi realizată prin metode comuniste: prezenţa obligatorie a mai multor categorii sociale (studenţii cazaţi în cămine, unii bugetari din domeniul sănătăţii, al educaţiei, al asistenţei sociale etc.); liste nominale ale participanţilor (şefii unor instituţii de stat trebuiau să oblige câte 10-50 de subalterni să vină în piaţă); închirierea mijloacelor de transport din fonduri dubioase (arendarea a zeci de autocare şi maxi-taxiuri în mai multe raioane, printre care: Bălţi – 30 de unităţi, Donduşeni – 2, Căuşeni – 13, Orhei – 33 etc.).

  Anterior, condamnam atribuirea acestei demonstraţii pro-guvernare a calificativului de „Mare Adunare Naţională”, argumentând că inocularea ideii respective denotă neruşinare şi disperare politică, întrucât contribuie la profanarea memoriei celor fără de care marile adunări naţionale din ‘89 – ‘91 nu ar fi fost nici mari, nici naţionale. Astăzi, după consumarea evenimentului, vă întreb şi mă întreb: ce efecte juridice a produs mitingul de ieri? S-a schimbat cumva denumirea statului sau forma de guvernământ? S-a decis unirea cu România sau, la polul opus, recunoaşterea regimului separatist de la Tiraspol? Până şi Declaraţia citită în PMAN, prin care se proclamă ireversibilitatea integrării europene, se va regăsi cumva în Constituţie? Adică vectorul european va deveni cu adevărat imposibil de anulat? Nicidecum.

  Cât priveşte concluzia experimentului din preambulul textului, turma care a produs mai mult lapte a fost cea care mergea înaintea ciobanului şi nu cea care păşea în urma acestuia. Asta deoarece oierul nu mânâncă iarba pe care o pasc oile (după cum nici guvernanţii nu se hrănesc din pensiile sau salariile oamenilor simpli) şi s-a dovedit că animalele ştiu mai bine care porţiune din păşune este mai îmbelşugată (după cum şi majoritatea conştientizează că se trăieşte mai bine în Europa decât în Rusia). Respectiv, societatea condusă de diverşi „tătuci”, care îi impun o anumită direcţie, nu poate fi mai prosperă şi mai democratică decât cea care decide de sinestătător, iar liderii ei doar urmează să implementeze cu stricteţe opţiunea lor (combaterea corupţiei, eradicarea sărăciei, crearea locurilor de muncă, reabilitarea infrastructurii etc.).