Consider că anul 2013 este unul definitoriu pentru R. Moldova. Şi nu atât pentru că urmează un summit la Vilnius (bucuria "şobolanilor de birou" care speră să se mai înfrupte din "caşcavalul" european), ci pentru că anul acesta se împlinesc 22 de ani de la independenţă (intervalul maxim când o parte sau întreaga Basarabie a fost liberă: 1856-1878, 1918-1940).
Parafrazându-l pe Mihail Fiodorovici, anume în acest an a fost ucisă "fiica" (Republica Moldova), născută târziu, după 46 de ani sterili (1945-1991). Totul de dragul promisiunii că va fi conceput un alt "copil". Şi cum să mai ai încredere în asemenea "părinţi"? În acest caz, avem o singură speranţă: ar trebui să fim suficient de maturi ca moscalul beţiv să nu ne devină tutore.
***
Afacerea Watergate a fost, pentru descendenţii europeni care locuiesc pe continentul nord-american, un moment de cotitură în evoluţia raporturilor dintre putere-presă-cetăţeni.
Aparent, noi, în calitate de descendenţi daco-romani ce locuim pe teritoriul pruto-nistrean, nu avem tangenţe cu situaţia din Statele Unite din anii '70 ai sec. XX. Dar întrucât se încearcă, actualmente, inventarea unei "naţiuni moldoveneşti", probabil după modelul naţiunii americane, precum şi preluarea modelului democratic american, deşi democraţia este un produs al antichităţii europene, putem aborda comparativ anumite procese şi fenomene social-politice, păstrând decalajul biblic de 40 de ani.
Cu consternare constat că dacă americanii ar fi avut presa noastră şi organele noastre de drept, atunci toată schema aceea frauduloasă şi ilicită nu ar fi fost niciodată deconspirată şi principalii săi actori - demascaţi.
Preşedintele Timofti, la fel ca Nixon, a avut o contribuţie determinantă pe plan extern, în beneficiul intereselor ţării sale. În cazul fostului lider de la Casa Albă este vorba despre retragerea militară din Vietnam şi destinderea relaţiilor cu Uniunea Sovietică. În cazul şefului statului moldav, mă refer curajul acestuia de a afirma ceea ce niciunul dintre predecesorii săi nu făcuse:
Cu toate acestea, preşedintele Timofti, asemeni fostului său omolog american, nu a recunoscut că ar fi greşit cu ceva. Sper ca dumnealui să nu se bazeze, până în pânzele albe, pe unii dintre consilierii săi oficiali şi neoficiali, cum a făcut-o, mai mult sau mai puţin voalat, Richard Nixon.
Fabula unei scheme precum Watergate are câteva elemente. Unul dintre ele este identificarea, la limita legii, a oricăror informaţii compromiţătoare la adresa oponenţilor politici. Astfel, dacă importante figuri ale Partidului Republican din SUA au recurs, în acea perioadă, la infracţiuni, pentru a-şi învinge concurentul electoral (Partidul Democrat american), atunci majoritatea partidelor din R. Moldova, în special PLDM, aplică tactica calomnierii şi a linşajului mediatic pentru a obţine dividende politice. Un alt element definitoriu este subordonarea instituţiilor statului. Prin urmare, dacă Nixon, la indicaţia consilierilor săi, a purces la discreditarea FBI-ului şi remanierea Procurorului General, cu scopul de a prejudicia anchetele demarate de către organele de drept, atunci "politicianul nr. 1" al R. Moldova, principalul consilier (informal) al preşedintelui Timofti, încearcă să discrediteze instituţiile similare din R. Moldova, precum CNA şi Procuratura Generală, cu scopul fie de a se eschiva de la răspundere, fie de a muşamaliza acţiunile unor acoliţi de-ai săi.
În ceea ce priveşte deznodământul, consemnăm faptul că Afacerea Watergate a avut efecte politice, juridice şi mediatice. Acest scandal s-a încheiat cu demisia, şi nu cu demiterea preşedintelui, prevăzută prin procedura de impeachment. Astfel, Nixon a fost sacrificat de dragul unor interese înguste, partiinice, ceea ce nu înseamnă că a fost infailibil sau imaculat. Însă curios e faptul: va admite oare Timofti un Watergate moldovenesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu