Şcoala tinerilor unionişti

Zilele acestea am revenit la şcoală. Dar nu la una oarecare, ci la Şcoala tinerilor unionişti, care nu a fost destinată pentru a fi absolvită şi de a cărei nefrecventare nu poţi fi absolvit.

În cadrul incubatorului de românism, nimeni nu a fost educat sau instruit, căci scopul nu a constat în a ne învăţa unul pe altul, ci în a învăţa unul de la altul (am parafrazat un aforism al marelui poet Grigore Vieru). 

Evenimentul a avut loc în "inima României", la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Deşi un "ventricul" şi două "atrii" ale acestei "inimi" nu mai bat româneşte (adică majoritarii au devenit minoritari în acea unitate teritorial-administrativă, reprezentând cca 25% din populaţie), noi, o mână de tineri, i-am administrat, timp de 3 zile, sânge oxigenat.

În cadrul procesului de transfuzie, am făcut infuzie de idei şi perfuzie de mesaje, fără a fi perfizi sau (doar) idealişti. Am conlucrat de la egal la egal, fără a ne lucra pe ascuns. Ne-am spus păsul, pentru că ne pasă. Am discutat românismul, fără a-l disputa. Am pornit de la premisa că un bun comun nu poate decât să rămână în familie şi că acesta trebuie transmis cu pietate generaţiilor următoare.

Nu voi eluda faptul că am întâlnit un individ care se credea Baltazar, deşi este doar un baltagiu mahalagiu. Dânsul s-a erijat în postura profesorului recalcitrant (deşi nimeni nu a venit în calitate de student, darămite de discipol de-al său), care nu poate interlocuta decât după principiul celor două opinii, dintre care una e greşită, iar a doua îi aparţine. Un om care nu poate asculta, nu merită să fie ascultat. Acest exemplu nefast al "democraţiei spartane", potrivit căruia are dreptate cel care strigă mai tare, nu face decât să strice cauzei. Finalmente, o să reiterez că nu e suficient să susţii o disertaţie ca să fii intelectual.

Per ansamblu, am văzut locuri frumoase şi am cunoscut oameni minunaţi. 

Şcoala tinerilor unionişti şi-a propus nu doar să lege malurile, dar şi să înfrunte valurile (deseori, în pahar ale) celor parveniţi sau rătăciţi, care au în comun cu Moldova doar chipul de bour.

Moldoveni (inclusiv basarabeni), ardeleni, munteni sau olteni, cu toţii am vorbit, am gândit şi am simţit în aceeaşi limbă. Indiferent de convingerile fiecăruia - monarhist sau republicanist, liberal sau socialist, creştin sau ateu etc. - am pus temelia unei noi şcoli unioniste, pentru că nu ne dezbină câte ne unesc; pentru că BASARABIA E PĂMÂNT ROMÂNESC!