Şcoala tinerilor unionişti

Zilele acestea am revenit la şcoală. Dar nu la una oarecare, ci la Şcoala tinerilor unionişti, care nu a fost destinată pentru a fi absolvită şi de a cărei nefrecventare nu poţi fi absolvit.

În cadrul incubatorului de românism, nimeni nu a fost educat sau instruit, căci scopul nu a constat în a ne învăţa unul pe altul, ci în a învăţa unul de la altul (am parafrazat un aforism al marelui poet Grigore Vieru). 

Evenimentul a avut loc în "inima României", la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Deşi un "ventricul" şi două "atrii" ale acestei "inimi" nu mai bat româneşte (adică majoritarii au devenit minoritari în acea unitate teritorial-administrativă, reprezentând cca 25% din populaţie), noi, o mână de tineri, i-am administrat, timp de 3 zile, sânge oxigenat.

În cadrul procesului de transfuzie, am făcut infuzie de idei şi perfuzie de mesaje, fără a fi perfizi sau (doar) idealişti. Am conlucrat de la egal la egal, fără a ne lucra pe ascuns. Ne-am spus păsul, pentru că ne pasă. Am discutat românismul, fără a-l disputa. Am pornit de la premisa că un bun comun nu poate decât să rămână în familie şi că acesta trebuie transmis cu pietate generaţiilor următoare.

Nu voi eluda faptul că am întâlnit un individ care se credea Baltazar, deşi este doar un baltagiu mahalagiu. Dânsul s-a erijat în postura profesorului recalcitrant (deşi nimeni nu a venit în calitate de student, darămite de discipol de-al său), care nu poate interlocuta decât după principiul celor două opinii, dintre care una e greşită, iar a doua îi aparţine. Un om care nu poate asculta, nu merită să fie ascultat. Acest exemplu nefast al "democraţiei spartane", potrivit căruia are dreptate cel care strigă mai tare, nu face decât să strice cauzei. Finalmente, o să reiterez că nu e suficient să susţii o disertaţie ca să fii intelectual.

Per ansamblu, am văzut locuri frumoase şi am cunoscut oameni minunaţi. 

Şcoala tinerilor unionişti şi-a propus nu doar să lege malurile, dar şi să înfrunte valurile (deseori, în pahar ale) celor parveniţi sau rătăciţi, care au în comun cu Moldova doar chipul de bour.

Moldoveni (inclusiv basarabeni), ardeleni, munteni sau olteni, cu toţii am vorbit, am gândit şi am simţit în aceeaşi limbă. Indiferent de convingerile fiecăruia - monarhist sau republicanist, liberal sau socialist, creştin sau ateu etc. - am pus temelia unei noi şcoli unioniste, pentru că nu ne dezbină câte ne unesc; pentru că BASARABIA E PĂMÂNT ROMÂNESC!

R. Moldova - fără valoare adăugată

În urmă cu 500 de ani, Machiavelli a scris o lucrare fundamentală, care a devenit antologică în zilele noastre. În capitolul III din "Principele", autorul a lansat o frază lipsită de echivoc, dar şi de scrupule: "Pe oameni ori trebuie să-i amăgeşti, ori să-i nimiceşti de tot, întrucât ei se răzbună pe cel mai neînsemnat rău ce le-a fost adus, nefiind, în schimb, în stare s-o facă pentru altele mai grave".

În calitate de promotori fideli ai machiavelismului, guvernanţii de la Chişinău îşi atribuie tot mai des calificatul de "aleşi (în fraudare) ai poporului". Distinşii membri ai coaliţii parlamentare s-o fi gândit că hoţul neprins e negustor cinstit. Şi au comis fărădelegile într-un mod perfid şi stângaci, oripilându-i până şi pe puţinii aderenţi care le-au mai rămas. A nu ştiu câta oară şi-au dat arama pe faţă, demonstrând că nu anti-comunismul, şi nici pro-europenismul îi uneşte, ci doar treuca puterii.

Tentativa meschină de a scuti un agent economic de la plata impozitelor nu este altceva decât împovărarea propriilor cetăţeni. Nu mai menţionez despre încălcarea principiului concurenţei şi al pieţei libere, căci acestea sunt noţiuni abstracte pentru decidenţii de astăzi. Orice pretext şi orice scuză nu ar invoca, guvernarea nu-şi mai poate muşamaliza intenţia de a proteja un antreprenor rău-platnic în detrimentul unei populaţii pauperizate.

"Afacerea Glorinal" îşi are rădăcinile încă în perioada guvernării comuniste, atunci când compania omonimă a fost contractată pentru a efectua lucrări de reconstrucţie şi restaurare a Complexului Monastic "Curchi" (contractul de antepriză nr. G-16 din 17.04.2006). Reiterez: compania a fost contractată, prin urmare nu a prestat servicii pe bază de voluntariat sau sub forma unor acţiuni de caritate, pentru care ar fi putut fi scutită de achitarea penalităţilor pentru nefinisarea lucrărilor în termenii stabiliţi. De altfel, "antreprenorul" beneficiase şi de o amnistie fiscală în 2007, iar invocarea datoriei privind achitarea TVA-ului nu are temei, din moment ce lucrările de restaurare a Mănăstirii "Naşterea Domnului" din s. Curchi au fost scutite de achitarea acesteia (prin Legea Nr. 331-XV din 07.10.2004, în redacţia Legii 81 din 06.04.2006; a se vedea şi art. 103 din Codul Fiscal al RM).

Închei acest subiect prin a preciza că asemenea mişmaşuri confirmă faptul că se vrea o "Moldovă fără comunişti", dar cu perpetuarea metodelor comuniste de delapidare a banilor publici şi o "Moldovă fără sărăcie", dar cu cât mai mulţi săraci.

***

O altă pătăranie a guvernării este "Legea celor 2%". Adoptarea acesteia denotă o lipsă acută de comunicare între Guvern (aşa cum este el) şi societatea civilă (aşa cum este ea). În fond, problema nu vizează includerea sau excluderea instituţiilor religioase din lista beneficiarilor, ci însăşi lipsa oricărei liste a beneficiarilor. Cu alte cuvinte, s-a procedat precum în filmele detective: "bad cop/good cop", iar rolul "poliţistului bun" i-a revenit Guvernului, care are anumite responsabilităţi şi angajamente faţă de organizaţiile internaţionale finanţatoare, pe când Parlamentul a votat în grabă o lege plină de ambiguităţi, că aşa îi vrea "muşchiul" său (ne)imperativ.

În concluzie, până şi una dintre cele mai nobile iniţiative, aplicată pe larg în lumea civilizată, poate fi sucombată sau denaturată într-o manieră mişelească.

***

Ultimul subiect pe care-l abordez în articolul de faţă se referă la mârlănia reducerii taxei de import cu 43% a maşinilor de lux. Nu sunt tentat să comentez declaraţia "cu barbă neagră" a unui individ utilizat în rol de ţap ispăşitor, ci doar să semnalez prejudiciul adus bugetului de stat. Conform informaţiilor oferite de un nou portal de ştiri economice, "reducerea accizelor la importul automobilelor de lux au lipsit bugetul statului de 198 750 de Euro". Deşi cifrele vorbesc de la sine, ţin să precizez că aceşti bani puteau fi investiţi în procurarea unui utilaj medical modern, în reabilitarea unui drum, în gazificarea unui sat, în construcţia unui nou stadion republican sau în oricare alt domeniu de utilitate publică. În acest context mi-amintesc de un fragment din "Scrisoarea către liceeni", semnată de interpretul Tudor Chirilă: "Ştiti voi ceva despre tva şi cum ai putea să-l furi, dar nu vă e încă foarte clar. Nu ăsta e drumul. Cu cât se va fura mai mult, cu atât se va construi mai puţin, iar copiii copiilor noştri vor moşteni un imperiu de cenuşă."

În rest, să ne auzim numai de bine!

Demitizarea hotărârii de recunoaştere a limbii române

Hotărârea Curţii Constituţionale din data de 05.12.2013, nefiind încă publicată în Monitorul Oficial, a reuşit să suscite interes şi să incite spiritele. Tot felul de analişti incapabili de analiză, de specialişti fără specializare şi de versaţi doar în versete s-au înscris deja în competiţia datului cu părerea. În cele ce urmează, voi prezenta câteva dintre miturile care se coagulează şi sugestiile de rigoare pentru combaterea acestora:

·         Declaraţia de Independenţă substituie Constituţia

De iure şi de facto, Constituţia rămâne Constituţie, în timp ce Declaraţia încetează a mai fi doar un act declarativ. Curtea Constituţională nu a făcut decât să constate caracterul imuabil şi peren al „certificatului de naştere” al Republicii Moldova, care i-a fost atribuit de primul Parlament şi a rezultat în virtutea voinţei populare exprimate în cadrul Marilor Adunări Naţionale. Cu alte cuvinte, Declaraţia, care nu poate fi supusă revizuirii, deţine ab initio un statut privilegiat în raport cu Constituţia. Dar asta nu înseamnă că textul integral al Declaraţiei, începând cu sintagma „Parlamentul Republicii Moldova” şi finalizând cu expresia „Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a devenit superior Legii Supreme sau a substituit-o, ci doar că principiile constituţionale inserate în actul fondator al statului obţin calitatea de izor de drept şi li se conferă primatul în caz de contradicţie cu textul subsecvent al Constituţiei.

Ceea ce neavizaţii nu reuşesc să priceapă şi rău-intenţionaţii vor să eludeze este că prevalarea Declaraţiei asupra Constituţiei se produce doar în cazul prevederilor divergente. Dacă una şi aceeaşi prevedere, cum ar fi condamnarea separatismului şi a ocupaţiei militare străine, este consemnată atât în Declaraţie („SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru (...) HOTĂRĂŞTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova”), cât şi în Constituţie (articolul 11, aliniatul 2: „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”), ambele acte juridice converg, fiind astfel complementare.

Prin urmare, Curtea Constituţională nu a făcut decât să recunoască valoarea politico-juridică şi istorică a Declaraţiei de Independenţă, care era anterior evocată doar în discursuri patriotarde, fără a produce efecte juridice asupra actelor normative interne, emise de statul în baza căreia a şi fost creat.

·         Limba română – limbă oficială a Republicii Moldova

Supoziţiile precum că prin Hotărârea Curţii din 5 decembrie a.c. limba română ar fi fost decretată ca limbă oficială tentează, dar totodată atentează la realitatea juridică, întrucât Curtea Constituţională nu modifică prevederile constituţionale, ci doar le interpretează. Astfel, articolul 13, aliniatul (1) din Constituţie rămâne în vigoare, dar nu produce efecte juridice (devine „literă moartă”), din moment ce este contrar Declaraţiei de Independenţă, care face corp comun cu Constituţia. În consecinţă, organul legislativ trebuie să se conformeze actului fondator al statului, dar şi hotărârii organului de jurisdicţie constituţională, cu scopul de a repara eroarea inserată în textul Legii Supreme. În acelaşi timp, s-a recunoscut, indirect, că sintagma „limba moldovenească funcţionând în baza grafiei latine” nu derivă din Declaraţia de Independenţă şi nu are suport ştiinţific, fiind produsul unor raţiuni politice meschine şi neputând fi interpretată ca o denumire şi noţiune distinctă de limba română.

·         Hotărârea Curţii este neconstituţională

În susţinerea elucubraţiei sus-menţionate, se invocă într-un mod perfid şi tâmpit articolul 7 din Constituţie, care stipulează că „nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică”. Cei care se dedau unor asemenea artificii nu au habar de atribuţiile Curţii Constituţionale şi sunt limitaţi în a discerne. Dânşii nu ar putea răspunde ce se întâmplă în cazul în care o prevedere constituţională contravine altei prevederi constituţionale? Vă ofer doar un exemplu: art. 60, aliniatul (2) din Constituţie indică faptul că Parlamentul este „compus din 101 deputaţi”, pe când art. III din capitolul VII al aceleiaşi Legi Supreme menţionează că Legislativul este „constituit din 104 deputaţi”. Care prevedere constituţională primează în acest sens şi ce autoritate este în măsură să se pronunţă exhaustiv, definitiv şi irevocabil? Conform art. 134 – Curtea Constituţională.

Revenind la Hotărârea din 5 decembrie, precizez că organul de jurisdicţie constituţională a recunoscut, întâi de toate, că „Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional”. În consecinţă, Curtea a acţionat în conformitate cu Constituţia şi s-a expus reieşind din prerogativele conferite.

·         Pericolul separatist şi atentatul la „statalitate”

Există voci care vehiculează că forţele revanşarde şi separatiste sunt predispuse să se activizeze. În mare, aceste voci sunt exponenţii acelor forţe. La drept vorbind, indiferent de verdictul Curţii, pericolul unor provocări din partea neprietenilor Republicii Moldova planează constant. Nu vom reuşi să ne debarasăm de temeri, acţionând cu laşitate. Nu vom putea să obţinem respect atâta timp cât ne lăsăm şantajaţi. De fapt, desconsiderarea Declaraţiei înseamnă atentarea la independenţa statului Republica Moldova.

În loc de P.S.: Celor care caută fie prilej de euforie falsă, fie nod în papură, îi îndemn să se felicite „cu limba”, dacă nu vor să-şi pună mintea în mişcare.