Alegerea Referendumului

Pe 30 noiembrie vor avea loc alegerile parlamentare ordinare.

Tot pe 30 noiembrie, parlamentarii noştri neordinari vor să organizeze un referendum.

În principiu, ideea este una de apreciat, dar materializarea acesteia în condiţiile actuale denotă interese mercantile şi oculte.

Câteva argumente:

1) Referendumul, în sine, ca o modalitate de exprimare a voinţei şi a suveranităţii poporului, este destul de impropriu Republicii Moldova. În condiţiile în care avem o Constituţie ce nu a fost supusă referendumului, dar şi o lipsă totală de înţelegere a acestui exerciţiu democratic, a încerca să modifici Constituţia prin referendum este similar cu a-ţi întreba rudele dacă sunt de acord să-ţi schimbi numele. Ceea ce pare a fi corect, dar nu şi necesar.

Totodată, referendumul naţional nu a fost niciodată utilizat chiar şi în unele state cu democraţie consacrată (SUA, Olanda, Japonia), fiind, în schimb, aplicat pe larg în statul confederativ Elveţia.

2) La Secţiunea I, punctul 3.1, lit. c) din Codul Bunelor Practici pentru organizarea Referendumurilor, adoptat de Comisia de la Veneţia la 16-17 martie 2007, se precizează că: 

"Întrebarea supusă votului trebuie să fie clară; aceasta nu trebuie să fie înșelătoare; nu trebuie să sugereze un răspuns; alegătorii trebuie să fie informaţi cu privire la efectele referendumului (...)". 

La Secţiunea III, punctul 42 din Memorandumul Explicativ al Codului sus-menţionat se stipulează următoarele: 

"Două excepţii sunt prevăzute pentru: 

- în cazul în care Constituţia prevede posibilitatea organizării unui referendum pentru revizuirea totală a textului (în practică, a Constituţiei însăşi), dar nu şi pentru o revizuire parţială; o revizuire parţială a textului nu trebuie să fie în mod obligatoriu supusă unui vot popular (...)".

În consecinţă, considerăm că modificarea legii supreme prin iniţierea unui referendum trebuie să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia şi să nu se limiteze doar la procedura de alegere a şefului statului.

3) Nu există nicio certitudine că după un eventual rezultat pozitiv la referendumul preconizat, blocajele instituţionale vor dispărea. În condiţiile în care preşedintele va fi ales direct de către popor, dar va deţine aceleaşi atribuţii specifice republicii parlamentare, putem asista la justa revendicare a unor competenţe mai largi din partea prezidenţiabililor. Căci dacă Parlamentul va trebui să împartă cu şeful statului suveranitatea conferită de către popor, atunci şi competenţele vor trebui împărţite.

4) Conform articolului 143, aliniatul 1) din Constituţia Republicii Moldova:

Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare. Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi.

Respectiv, "argumentul" invocat de către autorii iniţiativei, precum că procedura actuală de alegere a preşedintelui ţării este una sinuoasă, rigidă, creatoare de blocaje instituţionale (este necesar votul a 3/5 din numărul deputaţilor aleşi, adică 61 de voturi), nu rezistă criticii, întrucât legea de modificare a Constituţiei trebuie să fie adoptată cu votul a 2/3 dintre deputaţi (adică 67 de voturi). Deci dacă nu există consens pentru alegerea unui preşedinte, va exista oare pentru modificarea procedurii de alegere a acestui? Mă îndoiesc.

5) O modificare substanţială a Constituţiei este imperioasă, spre deosebire de desfăşurarea unui referendum populist, care se vrea a fi o simplă bifare a unei promisiuni electorale deşarte. Bunăoară, de ce nu s-ar organiza un referendum republican pe chestiuni care pot fi modificate doar prin referendum (art. 142, al. 1) din Constituţie), în speţă - problema neutralităţii permanente? 

Aşadar, prieteni, anul acesta vom avea de ales nu doar nişte deputaţi, ci şi un Referendum impropriu, inconsistent şi inutil.

P.S. Recomand următoarele articole la acelaşi subiect:

Anulăm alegerile? Mergem la referendum? (Constantin Tănase, Timpul)

Cum îl alegem pe Preşedinte-Vodă? (Mihai Ţurcanu, Evenimentul Zilei)

Marş afară!

Mâine, 14 septembrie, la orele 14:00, se va da startul unui nou marş al unioniştilor.

La drept vorbind, aveam dubii referitor la utilitatea încă a unei manifestaţii publice în plină campanie electorală (neoficială).

Având în vedere că acest gen de demonstraţii sunt destinate sensibilizării unor categorii de oameni cu studii superioare, cu un IQ mult mai ridicat decât genunchiul broaştei, care ştiu să facă diferenţa dintre un miting cu iz electoral şi unul cu mesaj apolitic, care o fi rostul încă a unui marş prin centrul Chişinăului?

Răspuns: de a spune încă o dată MARŞ AFARĂ DIN ŢARĂ tuturor lepădăturilor şi parveniţilor, care nu fac decât să fure, să se căpătuiască şi odată la 4 ani să încerce să ne fraierească.

Da, voi, politrucilor, nu sunteţi decât nişte javre ordinare, hiene care vă hrăniţi pe spatele oamenilor de bună credinţă, paraziţi de care nici măcar "otrava, otrăjioara" de la Piaţa Centrală nu ne poate scăpa; care le daţi ruşilor bănci şi aeroporturi, care majoraţi pensiile şi salariile odată în paşte, din contul inflaţiei şi a jocului de-a schimbul valutar; care vă bălăciţi în piscine şi vă plimbaţi cu maşini scumpe, din banii noştri; care jucaţi teatru la televizor şi vă doare în c*r de popor etc., etc., etc.

Într-o perioadă în care fiecare îşi măsoară raitingul (a se citi: scula) electoral(ă), unul aducându-l pe Kirkorov, altul pe Gazmanov, al treilea pe Goran Bregovic, iar un al patrulea pe Rotaru, prefer să mărşăluiesc, ca să le zic MARŞ AFARĂ! Nu de alta, dar n-am nevoie de concertele lor şi de senzaţia pe care vor să ne-o inoculeze, precum că am trăi cu toţii într-un festin perpetuu, într-o veselie nemaipomenită.

De aceea, dacă sunteţi dezamăgiţi, vă invit să veniţi la marşul de duminică. Vom porni de la Universitatea Pedagogică "Ion Creangă".