Roşu şi Verde

Divagaţie beletristică

În opera lui Stendhal Roşu şi negru, protagonistul Julien Sorel reprezintă o întreagă tipologie umană. Acesta întruchipează individul oportunist, ipocrit, dar şi norocos, care a ştiut să profite de contradicţiile dintre restauraţie şi principiile napoleoniene, fiind un produs al circumstanţelor favorabile. Din lucrarea romancierului francez am reţinut următoarea frază: „în veacul în care trăieşti, trebuie mereu să faci exact invers decât aşteaptă ceilalţi să faci”.

Titlul acestui articol este o parafrazare a titlului lucrării lui Stendhal. Dacă în romanul sus-menţionat, culoarea roşie reprezintă uniforma şi cariera militară, iar negrul este simbolul sutanei şi al tagmei preoţeşti, atunci în acest articol, prin cromatica roşie îi identificăm pe comunişti, iar prin cea verde – pe liberal-democraţi. Pentru prima jumătate a sec. XIX, cele două culori şi, implicit, cele două îndeletniciri constituiau surse incontestabile ale parvenirii, ale ascensiunii sociale. Pentru începutul sec. XXI, în R. Moldova, roşul şi verdele sunt sursele obţinerii şi menţinerii puterii.

Divagaţii istorice

Triumviratele

Conform informaţiilor furnizate de Titus Livius în opera Ab urbi condida, Roma ar fi fost fondată la 21 aprilie 753 î.Hr. Am putea afirma că întemeierea statului de drept în R.Moldova a avut loc peste 2760 de ani. Intens vehiculata şi aprig contestata Hotărâre a Curţii Constituţionale din 22 aprilie 2013 a constituit piatra de temelie a supremaţiei legii în spaţiul pruto-nistrean. Legislaţia europeană reprezintă, de fapt, un produs al legislaţiei romane, iar implementarea principiului „dura lex, sed lex” nu s-ar fi realizat dacă acesta nu ar fi fost creat de romani.

Primii triumviri ai Romei antice au fost Caesar, Pompei şi Crassus. Am putea, într-un fel, considera că primii „triumviri ai R. Moldova” au fost Ghimpu, Filat şi Urechean. Odată cu retragerea de pe arena politică a ex-primarului mun. Chişinău, lupta dintre Ghimpu şi Filat a devenit iminentă. De altfel, cum până la decesul lui Crassus (în 53 î.Hr.), ca urmare a unei campanii eşuate împotriva Imperiului Parthian, ceilalţi doi triumviri coabitaseră, iar după moartea acestuia – s-au dezlănţuit unul împotriva altuia, la fel şi „triumvirii Moldovei” au început lupta pentru putere după retragerea lui Urechean de pe arena politică. Nu ştiu în ce măsură deznodământul va fi sau nu acelaşi, depinde în ce măsură Hadârcă este un nou Brutus.

Al doilea triumvirat roman a fost constituit din Octavian Augustus, Marc Antoniu şi Marcus Lepidus. AIE2, după cum orice copil volens-nolens cunoaşte, îi are ca fondatori pe Ghimpu, Filat şi Lupu. Aşa cum în perioada romană cei trei triumviri şi-au împărţit sferele de influenţă, la fel şi „al doilea triumvirat din Chişinău” a avut la bază renumitul algoritm, prevăzut în Acordul de constituire al alianţei de guvernare. Se ştie că două săbii nu încap în aceeaşi teacă, darămite trei. În ce măsură Lupu va avea soarta politică a lui Lepidus, marginalizat şi eclipsat de ceilalţi doi concurenţi, Filat – a lui Marc Antoniu, amorezat în Merkel precum vestitul general roman în Cleopatra şi susţinut de majoritatea senatorilor, în anul 31 î.Hr., iar Ghimpu (sau poate Dorin Chirtoacă) – a lui Octavian, vom afla în curând.

Tetrarhia

Diocleţian a fost conducătorul roman care a instaurat sistemul tetrarhiei. Acesta fusese militar de carieră şi a dat dovadă de abilităţile necesare manipulării lui Maximian, Galerius şi Constanţiu I. Începutul sfârşitului său coincide cu declanşarea unei ample campanii de prigonire a credincioşilor lui Dumnezeu. Am putea considera că Voronin este un Diocleţian al timpurilor noastre, care nu ar fi renunţat la putere niciodată, dacă persecutarea tinerilor de după 7 aprilie nu ar fi avut aceeaşi rezonanţă ca persecuţia creştinilor de la începutul sec. IV d.Hr.

Filat pare un Galerius reîncarnat, atât datorită originii sale modeste, cât şi a încrederii de care s-a bucurat din partea lui Diocleţian. Esenţial este că doar odată cu înlăturarea lui Galerius de pe scena politică, sistemul tetrarhiei a fost abolit. Cu toate că a fost un susţinător zelos al lui Diocleţian, sprijinindu-l de nenumărate ori, spre finalul carierei sale s-a dezis de acesta, dar fără a fi convingător.

Figura lui Plahotniuc mi se pare similară celei lui Maximian, întrucât a împărţit puterea cu Diocleţian, deşi s-a aflat, totuşi, în umbra acestuia, pentru ca apoi să încerce să revină în perioada lui Constantin cel Mare, alias interimatul lui Mihai Ghimpu.

***

Conchid prin a reitera opinia că istoria are capacitatea de a se repeta, deşi în forme şi circumstanţe distinctive, ceea ce nu înseamnă că anumite similitudini cu contemporaneitatea trebuie tratate ca fiind copii fidele ale trecutului istoric. Procesele politice vor deveni, inevitabil, parte a istoriei, în schimb, dacă istoria va deveni parte a procesului politic, nu doar că ne vom deda denaturărilor şi anacronismelor, dar le vom şi aplica în practică. Divagaţiile sus-menţionate au drept scop formularea unor opinii, a unei percepţii personale a recentelor evenimente şi nicidecum pretenţia de a prezenta versiunea irefutabilă a ceea ce s-a întâmplat, în ultimii patru ani, în R. Moldova. Cu toate acestea, vă rog să trataţi acest text ca o invitaţie la reflecţie.

(va urma)