Toamna şi-a intrat în drepturi. Asta se simte. Nu trebuie să ai televizor ca să vezi şi nici carnet de partid ca să ştii. Dar astă toamnă intră şi în drepturile noastre. Cauzează o ingerinţă, dacă doriţi. În dreptul nostru de a fi fericiţi, de a trăi liniştiţi.
Meritul, şi de astă dată, îi aparţine unei ciori.
Credeam că am scăpat de cioară într-o furtunoasă primăvară. Dar n-a fost să fie. Şi a trebuit să vie astă toamă pentru a vedea cum cioara culege nucile dintr-un stejar. Zic stejar, pentru că e cel mai falnic copac pe care-l ştiu. Şi crescuse frumos. Şi înverzise destoinic. I-au mai căzut şi nişte frunze, altele i s-au înroşit, dar parcă se ţinea bine în rădăcini.
Ei bine, cioara a început a rupe câte-o nucă şi apoi ne-o arunca în cap. Iar dacă nu erai la faţa locului, nuca se lovea de betonul asfaltului promis odată cu integrarea europeană. Şi aici o fisură, şi dincolo o fisură, până când nuca putea să încapă în crăpătură. Şi oare ce-o fi gândind stejarul? Mai bine pierd o întreagă roadă, dar să-ncerc, poate or creşte noi stejari din asfalt?
Din câte ştiu, din asfaltul din Chişinău nu creşte nimic şi, vorba cântecului, "ce-a fost verde s-a urscat" în astă toamnă...
Mai am o speranţă în câte o ciocănitoare-două. Poate se încumetă şi curăţă stejarul de putreziciuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu